ma tot umblam prin josul norilor albastrii obositi de atata toamna prea devreme sosita

si tot asa umbland si inspectand bordurile avare de domne si de scumpe domnisoare si de capete obosite si bolnave,am ajuns intr-o gara, o gara plina de lume colorata. atat astepta gara si trenul ,sosirea mea. m-am dus la casa de bilete cum fac uneori din obicei sa intreb care e primul tren care pleaca spre unde. pleca spre munte, iar casa mea e in drumul muntelui, in valea lui fantastica, prelungirea unei rochii. am cerut biletul, biletul spre paradis, mi-am cerut scuze si-am zambit catre domna de la ghiseu care nu stie ce-i paradisul pentru ca il are deja ma gandesc.

ajuns in tren ma imbat cu soarele din campul batut cu viteza si gafaieli nebune,rafale de vant si de lumina, rafale de miros de motorina.niciodata nu a mers trenul asa.asa merge mereu. niciodata la fel.

am mers pe jos o data ajuns in orasul meu plin castani (pret de un bulevard) .l-am taiat de la sud la nord, nordul, nordul imi ofera lumina cea mai buna in atelier, acolo unde recreez suflete pe panza si imi da dumnezeu de inteles ca nu-mi iese.

in pat, ma tavalea o intrebare.nu stiu cu ce sa o compar, cum tragea de mine… cert e ca nu ma lasa in pace. de ce sunt acasa cand sunt la fel de singur? intrebarea tot continua sa ma traga spre ea, devine din ce in ce mai periculoasa si vine raspunsul printr-o cale neomologata in cuvintele mele. calea prin care voi acum cititi .

acum trebuie sa stiti ca eu am avut prima cerere in casatorie pe la 4-5 ani. eram pe scara sub un bec spart. era vara. era iarna pe scara. asa e copilaria la bloc. multa se desfasoara in scara pe o patura, ori pe o foaie de ziar gasita ce tine de cald sub fundul netabacit de copil. era vara. si eram tare hotarat sa “o cer de nevasta pe Nicoleta mama!”, acum am citat din mine . asa i-am spus mamei inainte sa ies afara, asta am facut afara. desi ,era tare trist pentru mine ca nicoleta nu era andreea cristiana dumitrescu. eram ferm convins ca oamenii nu se pot casatorii decat daca pe numele lor e in oglinda… intelegeti voi.incapatanarea si coarnele mele de berbec ieseau usor la suprafata. si mama trebuia sa stie una ca asta ,ca da, eu o vreau pe nicoleta de nevasta! nu mai aveam mult ,trebuia doar sa zica da si gata.imediat devenea o andreea. stiu ca m-am certat cu florinel zis si flocea (era cam cret) si i-am zis ca eu o vreau de nevasta. era vecinul  meu si el,eram prieteni buni pana la ea!l-am impins, asa de hotarat eram. m-am dus pana la ea pe scara si acolo am fost cum nu mai sunt astazi, asa curajos pana la extrema. nicoleta mi-a spus atat :

ssst! ai rabdare!… si cu degetul la gura mi-a zambit

Iata, au trecut ceva ani de atunci… vreo 18 si chiar acum ,in momentul asta am reintalnit-o pe Nicoleta. Vreti sa stiti ce mai e cu ea?

Sssst! aveti rabdare…

Am trecut linia ferata. Un mastodont de tuburi intortocheate si nascand nori ,respira greu. Tuburile se terminau undeva in cer  unde si nasteau cer. Nori mirositori a namol de la Techirghiol tineau loc de altceva pe cer. Aerul era pe o parte rece si pe o parte de aluminiu.

Am intrat toti cei ce eram acolo intr-o cladire scunda, dar nu apasata. Ne uram diferite lucruri de bine, ne zambeam politicosi, mai degraba zambetul ne desena pe noi iar intre ele, zambetel se prezentau unele pe altele.

Se inaugura cifra 1 nascuta din 2.

2 nascut din 1+1

1+1=2

2=1

1+1=1 adica 2, dupa calculele mele

 S-a petrecut in cinstea cifrei 1, cum ca 1 cu 1 intregindu-se a devenit 2 care s-a redus la 

1

Am dantuit toti, asa cum fac oamenii atunci cand matematica si logica ei te lasa cu gura perfect cascata. Am furat clipele ca pe niste perle , m-am ales cu un colier intreg, atat de multe astfel de perle incat aveam un fir ca un fir de panza de paianjen. L-am daruit la final.

Am intalnit o pata de frumos in toata sclipirea de acolo ce a cazut perpendicular pe existenta mea. Nu aveam de unde sa stiu, nu am fost pregatit, asa ca mi-am intins repede sufletul pe post de panza.

Am ras de teama sa nu se sperie de zambetul meu

Am strigat de teama sa nu se auda bataile inimii mele

M-am departat apropiindu-ma

sfidand legile logicii (doar eram la o petrecere absurda a matematicii)

era un taram strain ce il voiam aproape de mine, taram strain si eu pentru noul pamant

pamant lipit de alt pamant

Doamne, cat loc de joaca, cumplit de mult,

il parcurgi doar cu trotineta

(daca esti suficient de copil)

e luni, alt luni de septembrie .

Doar ca in lunea asta, ploua teribil de frumos, te uda pe par si ti-l face de parca 2 frizeri te-ar fi aranjat. Asa ca in lipsa de frizer profesionist,mi-am zis sa ies la plimbare.Binenteles ca lunea asta purta o data deosebit de importanta pentru toti copii de varsta scolara, oamenii maturi de varsta parentala si participanti la lupta de strada care se duce la volanul autoturismului personal. Nu stiu daca ati observat cum isi i-au oamenii masina pe post de umbrela. A-ti vazut? Se umple tot aerul de ploaie cu aerul de masina. Macar nu mai e praf. Doar sunt un optimist, trebuia sa mentionez asta.

Ma duc spre Gara de Nord acolo unde urma sa ma urc intr-un tren oarecare, nici eu nu stiam de ce fac asta, poate dintr-un reflex, poate dintr-o dorinta. Poate ca imi e foame si trebuie sa mai castig vremea in ploaie, inca nu imi place cum imi sta parul. Poate imbin lucrurile astea … vedem ce iese.

A iesit la iveala O Pace intre Doua Razboaie.

Avea ceva vulgar in piept (probabil de la maieul ei alb)

ceva copilaresc in zambet

in timpul mersului acoperit de dogoarea patiseriei

s-a transformat in ceva rosu intens si nu reuseam sa tin gura inchisa

(probabil de la maieul ei alb)

poftim

ce?

un zambet

cine? eu iti… va multumesc, in ce epoca spunea-ti ca suntem?

cine?

la revedere,cu bine si-o zi ca pamantul cu iarba muiata-n roua

am dat peste un alt barbat la iesirea din magazinul acesta de zambete

si izvorul zambetului meu s-a facut cascada

atata ploaie nu imi face bine cand merg descult prin oras.atata de crispata mi-e talpa si fericita ca nu stie cum sa imi spuna

sunt fericita

in gara de nord ma astepta un tren fumand      ce faci batrane?tot singur?

La marginea orasului e greu, e tare greu sa traiesti cand toata viata ai fost in centru. La marginea unui capat de lume e frumos, tare frumos cerul. Acolo incepe infinitul .Se termina brusc sirul de case, brusc blocul de blocuri.Ma duc des la marginea orasului sa ma obisnuiesc. Sa pot vedea nesfarsitul. E ciudat, tare ciudat sa mergi pe o strada care se termina intr-un camp. Nu stiu daca ai fost vreodata la marginea unui oras care isi termina strada in camp. Daca nu ai fost, nu e timpul pierdut. Dar incearca sa mergi descult, sa simti diferenta. La marginea orasului meu, vai, e o strada care merge intr-un deal si alta care merge-ntr-un camp. Niciodata nu am avut putere sa aleg o singura cale, drept urmare am ales contemplarea .

Marginea orasului meu se invecineaza cu lumea de dincolo si la capatul ei se invecineaza cu insusi cealalta parte a orasului meu. Aseaza-te la margine, ca sa stii care ti-e limita

E luni. Stau jumatate dezbracat in pat, e ziua mea libera dupa tura de noapte. E luni. Ma cheama un vis afara. Vad un cos cu flori. Vad capete intoarse dupa cosul meu cu flori. Vad un drum pe care nu fac zgomot. Se aude un zumzet si-un zambet. Ma imbrac si ies pe strada,unde de atata zgomot nu se mai aude nici un zambet. Eu voi face linistea mea pentru zambetul tau, i-am spus fara sa o cunosc, pentru tine.

Apare strada toata sub mine, apare o bicicleta argintie cu un cos frumos in fata.Apare si o gorna nichelata, un portbagaj in spate, cum sunt cele de la bicicleta bunicilor. Apare si un far pe dinam care de cum se face seara se transforma in bondar iar farul in licurici si se tin la roata atat de tare, colaboreaza si tipa : Sa se faca Lumina! E intradevar un vis care se face ca nu mai e vis. Se face ca era o zi cu soare, luni, si lumea toata isi descretea fruntea. Din piata Romana pana la Universitate, apoi Iancului si piata Muncii,apoi Titan cu cu gura de metrou cascata, vertiginos spre bulevardul 1 Decembrie 1918, si iata-mi blocul, iata-mi esarfa si sacoul ma asteapta. Le pun pe mine ca pe-un punct de sprijin si fac o lunga plimbare prin soare. Nu am avut flori,dar cosul e acolo. Te asteapta.

Lumea toata incearca sa intre in roata de la bicicleta

Lumea toata e fascinata de curcubeul intins pe coarnele ghidonului

Lumea toata e uluita

trista

merge pe trotuar nu pe strada asta a mea

atat de tacuta si linistita

“Sa se faca Luminaaa!”

urla licuriciul prins de spatele bondarului invartit de roata

era vara,cald insuportabil pentru eschimosii adusi in locurile noastre.se apleca in vest un bulgare de foc.apunea.toata plimbarea mea pe doua roti mergea cu un gand agatat de roata din fata.il vedeam tot timpul.e august,12 si la noaptea multe frumoase or sa cada.din oras nu se vad cum trebuie.e mult praf,multa poluare,multa lumina si atata intuneric in suflete.

dorinta iarasi m-a tras de maini spre ea.eram intr-un vehicol alaturi de alte trei personaje,care mai de care mai ciudate.unul era blond,carmaciul.nesigur ,secondat de un personaj cu par lung indelung atent la drum si la ce se petrecea in jur.pe canepeaua din spate,un tanar ciufulit care injura din cand in cand,infasurat intr-un tricou uzat.mergeam parca limitati de o mana nevazuta,aceleratia noastra se oprea brusc de un cuvant: usor, usor!

am ajuns usor in coama unui animal fantastic pietrificat,acolo a crescut multa iarba,praful amestecat cu ploaia deasa a facut pamant si paduri au crescut.animalul fantastic ,deal acum ne tinea loc de pat.am stat acolo pret de un ceas si mai bine,cine stie,timpul l-am pus la gatul unei fete pe vremea cand eram dragostos.l-am oferit ,am zis ca nimic nu poate fi mai frumos decat timpul prins tot intr-o piatra cristal atarnat de gat.

au cazut multe stele secerate.nu stiu cine facea asta.Uriasul stie cu siguranta asta.cu siguranta imi va spune cand vremea va fi.am numarat nu-stiu-cate frumoase cazute si-am plans in mine.am auzit ca peste 40-50 de ani nu vor mai fi vizibile datorita poluarii si prafului.ma intristez si acum ca eu treaca mearga le-am vazut.dar,copii mei de ce nu?nepotii mei,vai,ce o sa le povestesc eu lor,ce mincinos voi parea cand o sa le spun ca de gatul fetelor atarnam o stea,ca vedeam oameni cu stea in frunte,ca multe asemenea sclipiri erau pe cer atarnate noaptea.nici macar nu imi vor intelege termenul,nu vor stii sa spuna cuvantul Stea Cazatoare…ori, vor crede ca stelele sunt un fel de zane,un fel de dinozauri.ori nu vor crede in nimic pentru ca Uriasul va fi de nevazut in Cer si pe pamant va sta si noi o sa aruncam biletele spre Luna legate fedeles de ata baloanelor cu gaz.

inapoi in vehicol

personajele erau moi si putine cuvinte ieseau din ei

am inceput sa ma prefac intr-un clovn

un bufon

bufonul de pe coama animalului

Uriasul nu zicea nimic

am ajuns in oras,ne-am repezit in casele noastre fara sa ne mai amintim prea bine unul de altul.multe stele cazatoare ne-au mai insotit peste pat.

cadeau dintr-o parte in alta 

in turnul de fildes ajungi greu.acolo aerul e rarefiat,acolo vezi totul de sus si toti te vor vedea foarte jos fata de ei.paradoxal,majoritatae nu decide in acest caz.

ajung in marginea orasului plin de caldura, petrol si praf de aur uitat.nu sunt singur de asta data.langa mine am o parte a sufletului meu,o parte din familie.trecem pe sub un pod cu scari laterale,dar trebuie sa fi foarte inalt sa le poti atinge.trebuia sa vii cu o alta scara ca sa poit ajunge la aceste doua scari.trecem.ajungem in buza calda si uscata de sete a marginii.un nadusit ne intreaba incotro,ii raspund nicaieri.vom trece de la noi in noi,si asta nu inseamna ca mergem undeva.ne urcam intr-un vehicul ciudata care incepe sa mearga incet si sa amestece sentimentele in noi.soferul ne rupe bilete.ne poarta dintr-o lume asfaltata intr-una prafuita.caldura din interior e racorita de o ventilatie ce se opreste la un moment dat.atunci incep sa ma gandesc ca tare important e aerul pentru noi,si atat de rar simtim asta.spunem ca nu avem ce ne trebuie si pamantul geme de apa,de aer,de el insusi,doar noi murdarim si suntem incruntati.partea din mine e bucuroasa ca imi e aproape si zambeste.e important aerul,sa ne multumim cu putin.in fond vom primi mai mult.asa a fost.am primit mai mult doar cand am fost multumiti de putinul acela.in scurta vreme, intr-o statie se urca alti calatori.unul incearca sa inchida usa cu putere,o voce de afara se aude :stai ba! ba,stai ba!!.parca vocea tinea usa,parca avea ceva in ea care era plina de dorinta ca usa sa nu se inchida.era un liliputan,care devenise un fel de piedica a noastra de a nu pleca.dar si noi eram piedica lui de a merge.intr-un final ne-am echilibrat.suit in masina a ras de intamplare,noi la fel,si piedicile au disparut.cu siguranta de comun acord toti calatorii au inteles ca el e mai mic,iar el ca noi suntem mai mari.am acceptat si atunci am plecat.

alta buza de oras ne asteapta.e prafuita si ingusta,subtire,nu e carnoasa.nu ne vine sa o sarutam.o simtim doar intima.mergem pe ea pana in inima acestui spatiu.acolo palpita usor,zbate .cladirile astea ma asteapta o data pe an sa le ating.sunt ca niste femei.fiecare cladire e ca o sotie de marinar.il asteapta cu respiratia taiata.atat de vechi si atat de putine.plang neiubite.neintelese,de asta le alint geniale cateodata si atunci freamata la unison ,se aude un fosnet ciudat pe strada.atunci zambesc,devin tinere,oamenii se invechesc si renaste orasul Targoviste cu mica sa inima veche.atunci ma nasc iarasi eu.atunci,renascut nu mai inteleg nimic,doar simt.ca un copil.petrecem impreuna un spatiu ingust,incalzit la maxim si uitat pe masura caldurii.nu avem indicatoare multe,ne ghidam dupa nas,de unde vine mirosul de armura si lupta ,intr-acolo mergem toti trei.ajungem in curtea asta caruia ii sarut pamantul.si nu mi-e scarba,caci nu mi-e scarba de istoria mea.nu mi-e scarba de memoria voastra.sarutati-va memoria fara rusine.acceptati-o.si atunci o sa se intample ce s-a intamplat mai devreme in autobuz.zidurile freamata.ma recunosc.le salut.in fata noastra rasare un corn de unicorn din caramida care vede pana in departare ultima omida.vede cerul si vede ceea ce e invizibil pentru mine acum.dusmanul.tace de multa vreme.e mandru.e scrijelit cu “mary+misu=love” cu “te voi iubi ca asa am scris” si tace.el tace mandru,daca s-ar scutura la astfel de atingeri ar omori pe loc .e mandru,nu ar face un rau pe lumea asta,el a fost nascut ca sa apere,ca sa vada cum se apara o lume de alta lume.din el se vede lumea altfel.orice turn de aparare te face sa fi precaut.sa nu mai privesti lumea ca un invingator.te face sa fi intelept.am coborat.tremurul e prea mare,e prea mare responsabilitatea.ne-am intors.ne-am retras in buza uscata a orasului din targ.alt vehicul,aceeasi ruta.

mult praf,multe gropi,multi calatori in picioare.multe roti.grele.ar fi fost mai bine daca pe drum nu as fi intalnit atat de multe carute cu lemn,asa multe masini mari care consuma cat un tanc in lupta.e razboi.da,e razboiul nostru impotriva naturii noastre.eu astept primarii sa puna dungi pe care sa mergem toti cei intr-o dunga .sa mergem cu bicicletele intr-o dunga .o dunga verde.

ajunsi in orasul cu praf si petrol

ajunsi in inima lui de culoare rosu inchis

ne uitam pe cer dupa turnul

de fildes

orasul asta e fara aparare

pe scurt,ajung in fosta mea casa, in fostul meu oras, incep sa car mobila veche de la etajul patru pana in panzele albe… cateva ore. soarele se tot inalta, eu tot transpir. pana unde?pana in panzele albe. din coltul ei, Frumoasa(asa cum cineva drag mie mi-a spus ca se numeste) tace. bicicleta mea, ah cea care doar pe mine ma lasa deasupra ,doar in curbe stransa inversam rolurile si atunci sarut pamantul. imediat scuip scarbit, imi frec fata pentru a ma trezi. pai iata ca se goleste camera! e goala pusca!sentiment ciudat, neincercat demult. stanjenit alerg spre telefon, suna si ma invita o voce, doar vreo 15 km. ce pot sa zic? salutare taica si noroc. daia sunt zugravi, nu? sa faca treaba lor. ii las pe cei doi zugravi de unul singur si drumul.drumul ,misterul meu iubit,ma tot poarta spre cei 15 km…alo? mai, sunt la bucov…BUCOV nu Nabucov ma!..asa, am intrebat pe cineva, si mi-a spus sa fac stanga…bine bine!inchid telefonul, continui in liniste sa ascult linistea muzicii. eram directionat prin telefon, gps-ul era o ghiozdan, intelegeti voi! incepe drumul sa fie serpuit,incepe cerul sa se-ntunece…incepe ceva. incepe sa fie liniste, asa ca renunt la linistea muzicii si trec la cea naturala. tot merg cu cerul greu pe umeri, pana transpir… ma fac leorca si din hands-free aud ca mai e putin. trebuie sa mai merg putin! ploaia siroieste , ma imbratiseaza ca o femeie dragostoasa. e greu sa stii ca nu stii? ori sa stii ca stii si sa nu stii? cert e ca am fost dus cu zaharelul prin telefon,pana am intrat in alta dimensiune. si eu, si Frumoasa. am ramas muti atunci cand ploaia ma facea sa urlu in padure. am ramas muti cand drumul lenevea intins, si parca sira spinarii unui animal fantastic era. aburii soarelui de mai devreme, mirosul de verde, respiratia padurii si iar alooo? mai, mai ai putin de mers…cum iesi din padure e un camp! bine bine…..atat de bine. chiar daca urlam era atat de bine. m-am iubit cu padurea . m-a primit si nimeni nu stie ce-a fost intre noi in seara asta.am masat o pajiste cu talpile.am pipait iarba uda si pamantul cald ca un nas de domnisoara .alooo?unde esti?sunt pe drum.ajung imediat daca mi-ai spune unde trebuie sa ajung!pai mai e putin,mai mergi putin si ajungi ,faci stanga! de acolo mai e putin…mda…atat de putin. atat de putin ne lipseste sa fim pe spinarea unui animal fantastic in drum spre casa zanelor. sa ne iubim pamantul. sa ne iubim cerul. alooo? ce faci,unde esti?uite sunt in drum spre lumea cealalta!CUM?? ba nebune…ia asculta , mai e putin……nu m-am putut abtine. acolo e cealalta lume. e un loc linistit si cu verdeata,unde nu am gasit intristare, si nici indurare ori suspin.doar eu am oftat de bucurie 

ps: nu radeti cand cititi “cealalta lume unde nu e intristare…un loc linistit si cu verdeata” zambiti.iar daca gasiti litere nelalocul lor,ori lipsa,iertati-ma.e doar noapte si eu acum am ajuns de pe lumea cealalta

BUNA SA VA FIE INIMA!Iar sufletul,Verde,vesnic Verde.

Un blogg facut de un om care habar nu prea are de blogguri,dar care are habar ca lumea asta a devenit prea gri! imi propun sa o pictam putin, iar de restul, Verde. Mult Verde,aer.

Cum? Pai relativ simplu, in primul rand as vrea sa fim aici prezenti cat mai multi, sa ne stim macar pe nume. Apoi,ar urma sa ne intalnim, biciclisti cu acte-n regula (sau fara),alergatori de cursa lunga (ori de autobuz,metrou,tramvai etc.)) .Sa ne intalnim cu toate talentele la noi,cu maturi , saci de gunoi, cu picioarele la spinare si cu simtul bun la noi.Dupa care, sa mai avem ceva la noi: un POM! da, visez sa putem pune in tara asta 1 000 000 de pomi.nu e greu, e doar o chestiune de timp. Pe blogg nu se accepta pesimistii,daca ar fi fost undeva acceptati,nu ar mai fi avut loc nici o revolutie. In concluzie,va astept cu inima deschisa.

Eu ma numesc Andrei Cristian,bine v-am gasit!