ma tot umblam prin josul norilor albastrii obositi de atata toamna prea devreme sosita

si tot asa umbland si inspectand bordurile avare de domne si de scumpe domnisoare si de capete obosite si bolnave,am ajuns intr-o gara, o gara plina de lume colorata. atat astepta gara si trenul ,sosirea mea. m-am dus la casa de bilete cum fac uneori din obicei sa intreb care e primul tren care pleaca spre unde. pleca spre munte, iar casa mea e in drumul muntelui, in valea lui fantastica, prelungirea unei rochii. am cerut biletul, biletul spre paradis, mi-am cerut scuze si-am zambit catre domna de la ghiseu care nu stie ce-i paradisul pentru ca il are deja ma gandesc.

ajuns in tren ma imbat cu soarele din campul batut cu viteza si gafaieli nebune,rafale de vant si de lumina, rafale de miros de motorina.niciodata nu a mers trenul asa.asa merge mereu. niciodata la fel.

am mers pe jos o data ajuns in orasul meu plin castani (pret de un bulevard) .l-am taiat de la sud la nord, nordul, nordul imi ofera lumina cea mai buna in atelier, acolo unde recreez suflete pe panza si imi da dumnezeu de inteles ca nu-mi iese.

in pat, ma tavalea o intrebare.nu stiu cu ce sa o compar, cum tragea de mine… cert e ca nu ma lasa in pace. de ce sunt acasa cand sunt la fel de singur? intrebarea tot continua sa ma traga spre ea, devine din ce in ce mai periculoasa si vine raspunsul printr-o cale neomologata in cuvintele mele. calea prin care voi acum cititi .

acum trebuie sa stiti ca eu am avut prima cerere in casatorie pe la 4-5 ani. eram pe scara sub un bec spart. era vara. era iarna pe scara. asa e copilaria la bloc. multa se desfasoara in scara pe o patura, ori pe o foaie de ziar gasita ce tine de cald sub fundul netabacit de copil. era vara. si eram tare hotarat sa “o cer de nevasta pe Nicoleta mama!”, acum am citat din mine . asa i-am spus mamei inainte sa ies afara, asta am facut afara. desi ,era tare trist pentru mine ca nicoleta nu era andreea cristiana dumitrescu. eram ferm convins ca oamenii nu se pot casatorii decat daca pe numele lor e in oglinda… intelegeti voi.incapatanarea si coarnele mele de berbec ieseau usor la suprafata. si mama trebuia sa stie una ca asta ,ca da, eu o vreau pe nicoleta de nevasta! nu mai aveam mult ,trebuia doar sa zica da si gata.imediat devenea o andreea. stiu ca m-am certat cu florinel zis si flocea (era cam cret) si i-am zis ca eu o vreau de nevasta. era vecinul  meu si el,eram prieteni buni pana la ea!l-am impins, asa de hotarat eram. m-am dus pana la ea pe scara si acolo am fost cum nu mai sunt astazi, asa curajos pana la extrema. nicoleta mi-a spus atat :

ssst! ai rabdare!… si cu degetul la gura mi-a zambit

Iata, au trecut ceva ani de atunci… vreo 18 si chiar acum ,in momentul asta am reintalnit-o pe Nicoleta. Vreti sa stiti ce mai e cu ea?

Sssst! aveti rabdare…

Am trecut linia ferata. Un mastodont de tuburi intortocheate si nascand nori ,respira greu. Tuburile se terminau undeva in cer  unde si nasteau cer. Nori mirositori a namol de la Techirghiol tineau loc de altceva pe cer. Aerul era pe o parte rece si pe o parte de aluminiu.

Am intrat toti cei ce eram acolo intr-o cladire scunda, dar nu apasata. Ne uram diferite lucruri de bine, ne zambeam politicosi, mai degraba zambetul ne desena pe noi iar intre ele, zambetel se prezentau unele pe altele.

Se inaugura cifra 1 nascuta din 2.

2 nascut din 1+1

1+1=2

2=1

1+1=1 adica 2, dupa calculele mele

 S-a petrecut in cinstea cifrei 1, cum ca 1 cu 1 intregindu-se a devenit 2 care s-a redus la 

1

Am dantuit toti, asa cum fac oamenii atunci cand matematica si logica ei te lasa cu gura perfect cascata. Am furat clipele ca pe niste perle , m-am ales cu un colier intreg, atat de multe astfel de perle incat aveam un fir ca un fir de panza de paianjen. L-am daruit la final.

Am intalnit o pata de frumos in toata sclipirea de acolo ce a cazut perpendicular pe existenta mea. Nu aveam de unde sa stiu, nu am fost pregatit, asa ca mi-am intins repede sufletul pe post de panza.

Am ras de teama sa nu se sperie de zambetul meu

Am strigat de teama sa nu se auda bataile inimii mele

M-am departat apropiindu-ma

sfidand legile logicii (doar eram la o petrecere absurda a matematicii)

era un taram strain ce il voiam aproape de mine, taram strain si eu pentru noul pamant

pamant lipit de alt pamant

Doamne, cat loc de joaca, cumplit de mult,

il parcurgi doar cu trotineta

(daca esti suficient de copil)

e luni, alt luni de septembrie .

Doar ca in lunea asta, ploua teribil de frumos, te uda pe par si ti-l face de parca 2 frizeri te-ar fi aranjat. Asa ca in lipsa de frizer profesionist,mi-am zis sa ies la plimbare.Binenteles ca lunea asta purta o data deosebit de importanta pentru toti copii de varsta scolara, oamenii maturi de varsta parentala si participanti la lupta de strada care se duce la volanul autoturismului personal. Nu stiu daca ati observat cum isi i-au oamenii masina pe post de umbrela. A-ti vazut? Se umple tot aerul de ploaie cu aerul de masina. Macar nu mai e praf. Doar sunt un optimist, trebuia sa mentionez asta.

Ma duc spre Gara de Nord acolo unde urma sa ma urc intr-un tren oarecare, nici eu nu stiam de ce fac asta, poate dintr-un reflex, poate dintr-o dorinta. Poate ca imi e foame si trebuie sa mai castig vremea in ploaie, inca nu imi place cum imi sta parul. Poate imbin lucrurile astea … vedem ce iese.

A iesit la iveala O Pace intre Doua Razboaie.

Avea ceva vulgar in piept (probabil de la maieul ei alb)

ceva copilaresc in zambet

in timpul mersului acoperit de dogoarea patiseriei

s-a transformat in ceva rosu intens si nu reuseam sa tin gura inchisa

(probabil de la maieul ei alb)

poftim

ce?

un zambet

cine? eu iti… va multumesc, in ce epoca spunea-ti ca suntem?

cine?

la revedere,cu bine si-o zi ca pamantul cu iarba muiata-n roua

am dat peste un alt barbat la iesirea din magazinul acesta de zambete

si izvorul zambetului meu s-a facut cascada

atata ploaie nu imi face bine cand merg descult prin oras.atata de crispata mi-e talpa si fericita ca nu stie cum sa imi spuna

sunt fericita

in gara de nord ma astepta un tren fumand      ce faci batrane?tot singur?

La marginea orasului e greu, e tare greu sa traiesti cand toata viata ai fost in centru. La marginea unui capat de lume e frumos, tare frumos cerul. Acolo incepe infinitul .Se termina brusc sirul de case, brusc blocul de blocuri.Ma duc des la marginea orasului sa ma obisnuiesc. Sa pot vedea nesfarsitul. E ciudat, tare ciudat sa mergi pe o strada care se termina intr-un camp. Nu stiu daca ai fost vreodata la marginea unui oras care isi termina strada in camp. Daca nu ai fost, nu e timpul pierdut. Dar incearca sa mergi descult, sa simti diferenta. La marginea orasului meu, vai, e o strada care merge intr-un deal si alta care merge-ntr-un camp. Niciodata nu am avut putere sa aleg o singura cale, drept urmare am ales contemplarea .

Marginea orasului meu se invecineaza cu lumea de dincolo si la capatul ei se invecineaza cu insusi cealalta parte a orasului meu. Aseaza-te la margine, ca sa stii care ti-e limita

E luni. Stau jumatate dezbracat in pat, e ziua mea libera dupa tura de noapte. E luni. Ma cheama un vis afara. Vad un cos cu flori. Vad capete intoarse dupa cosul meu cu flori. Vad un drum pe care nu fac zgomot. Se aude un zumzet si-un zambet. Ma imbrac si ies pe strada,unde de atata zgomot nu se mai aude nici un zambet. Eu voi face linistea mea pentru zambetul tau, i-am spus fara sa o cunosc, pentru tine.

Apare strada toata sub mine, apare o bicicleta argintie cu un cos frumos in fata.Apare si o gorna nichelata, un portbagaj in spate, cum sunt cele de la bicicleta bunicilor. Apare si un far pe dinam care de cum se face seara se transforma in bondar iar farul in licurici si se tin la roata atat de tare, colaboreaza si tipa : Sa se faca Lumina! E intradevar un vis care se face ca nu mai e vis. Se face ca era o zi cu soare, luni, si lumea toata isi descretea fruntea. Din piata Romana pana la Universitate, apoi Iancului si piata Muncii,apoi Titan cu cu gura de metrou cascata, vertiginos spre bulevardul 1 Decembrie 1918, si iata-mi blocul, iata-mi esarfa si sacoul ma asteapta. Le pun pe mine ca pe-un punct de sprijin si fac o lunga plimbare prin soare. Nu am avut flori,dar cosul e acolo. Te asteapta.

Lumea toata incearca sa intre in roata de la bicicleta

Lumea toata e fascinata de curcubeul intins pe coarnele ghidonului

Lumea toata e uluita

trista

merge pe trotuar nu pe strada asta a mea

atat de tacuta si linistita

“Sa se faca Luminaaa!”

urla licuriciul prins de spatele bondarului invartit de roata